Cântec de Crăciun

Voi enumera câteva din melodiile mele preferate în această perioadă. Probabil acestea vă sunt cunoscute. Este o plăcere să le asculţi, simţi magia sărbătorilor, o vibraţie puternic sufletească!

1. Train - Shake Up Christmas 

2. Kristin Chenoweth - The Christmas Waltz

3. Andy Williams - It's The Most Wonderful Time Of The Year

4. Katharine McPhee - It's Not Christmas Without You

5. Coldplay - Christmas Lights

6. Luciano Pavarotti & Placido Domingo - O Holy Night

7. Paula Seling - Cerul şi Pământul

8. Paula Seling - O ce veste minunată!

9. Frank Sinatra-White Christmas

10. Corul Mira - La Vitleem Colo-n jos

11. Corul Mira - Leganelul lui Iisus

12. Brenda Lee - Rockin' Around the Christmas Tree

13. Lynyrd Skynyrd-Run Run Rudolph 

14. Jose Feliciano - Feliz Navidad 

15. Felicia Filip - Cântece de crăciun

16. Madrigal - Moş Crăciun cu plete dalbe

Lista ar putea continua, însă acestea îmi plac în mod deosebit! După cum se poate observa sunt prezente colindele româneşti, o interpretare minuntată a artiştilor noştri.

Ordinea enumerării cântecelor este aleatoare!

Bucurie definită

Astăzi am să vă împărtăşesc cum aş vrea să se scurgă timpul meu şi ce anume îmi provoacă o nespusă bucurie!

Aş vrea să pot trăi liniştea absolută,







să alerg spre oriunde fără să-mi pese de nimic,










să admir apusul,







să descopăr misterul din Triunghiul Bermudelor,









să descifrez paginile unei cărţi prăfuite,







să am râuri de ciocolată,







să trăiesc intensitatea naturii,








să fiu iarăşi copil,









să cred în Moş Crăciun,







Moş Crăciun să vină pe horn şi să-mi aducă cele mai frumoase
cadouri,







printre care să se numere o pereche de pantofi,









câteva bijuterii,










o pisicuţă pe care o voi iubi din suflet.










Aş mai vrea să îmi alint auzul cu muzică,








să admir frumuseţea unui tablou,







să mă cufund în scris,







să privesc cu bucurie în suflet cum îmi zâmbesc fulgii de nea,








să îmbrac în realitate povestea ideală de iubire,










şi să îngheţ timpul!







De cele mai multe ori lucrurile simple sunt cele ce ne aduc cea mai mare bucurie, intensă şi sinceră! Acea bucurie pe care ochii o oglindesc cu nemărginită măiestrie, îmbrăcată în veşmânt de alb!





Sursă poze: Google:)

Adevăr cadaveric

Avem un cult al adevărului, îl adulăm, înşirăm mii de idei în cinstea sa, însă credincioşii practicanţi lipsesc cu desăvârşire. Dăm astfel dreptate constatării lui T. Arghezi "Omului îi place să se mintă şi să fie minţit, şi când nu-l mai minte nimeni şi nimic, se dezorganizează." Minciuna devine un rău absolut necesar existenţei! În afara sa nu poate fi viaţă!

"Omului îi place să se mintă". Nimic nu poate fi mai dăunător decât acest tip de falsificare a adevărului. În momentul în care ajungi să te minţi pe tine, îţi vei pierde, în cel mai scurt timp, respectul de sine, sistemul imunitar al conştiinţei. Respectul de sine, încrederea în sine şi imaginea de sine formează teritorii ale persoanei noastre. Dragostea pentru valoarea noastră personală trebuie să ne împiedice în a ne refuza tocmai nouă dreptul la realitate, la adevăr. Construcţia personalităţii noastre depinde, într-o proporţie covârşitoare, de respectarea acestui deziderat!

Omului îi place să fie minţit. De câte ori nu ne-am îmbătat amorul de sine cu false cuvinte înălţătoare la adresa frumuseţii noastre spirituale, fizice sau culturale??? Declinul debutează în clipa în care nu mai avem capacitatea de a distinge falsa apreciere de adevăratele calităţi deţinute. Înnegrirea sufletului cu vanitatea atotputerniciei cunoaşterii ucide viitorul, viitor ce se va dori într-un răgaz de luciditate exilat pentru veşnicie în trecutul glorios, sincer, pur!

"şi când nu-l mai minte nimeni şi nimic, se dezorganizează (omul)". Minciuna devine un ser vital, ce curge prin vene, se plimbă nestingherit prin fiecare colţ obscur al întregului nostru pentru a exploda, într-un final spumos, în cuvinte atent şlefuite. Conversaţia este mijlocul ideal prin care sunt ţesute pânzele de falsitate. Lipsa acesteia duce la o plafonare fatală.

Încetul cu încetul, când realitatea este percepută iarăşi ca odinioară, când sufletul nu era contaminat, efectul este asemănător cu cel descris în mitul peşterii, stadiul în care se observă totul sub lumina adevărului şi se începe redefinirea cunoştinţelor asupra lumii.