Elixir metafizic

Era târziu. Afară ploua şi pe geamul ei se scriau mii de poveşti. De foarte multă vreme cerul nu mai dăduse semne de atât de mult freamăt, iar expresivitatea ochilor ei căprui nu o văzusem mai vie. Pluteau. Erau întinşi pe patul ei cu cearceafuri albe. Atât de mult alb îi înconjura, încât erau cuprinşi în totalitate într-o altă dimensiune. Întotdeauna a fost fascinată de alb, de reflecţia lui totală. Nu puritatea era nota de vârf a ansamblului, ci elixirul metafizic. 

- De ce să ne pierdem printre tonuri reci şi umbre? Efemeritatea captivează doar minţile mediocre. Eşti mai mult decât o larvă. Sau ar trebui să încerci să devii. Dar nu pentru ei, ci pentru tine. Chiar dacă trăim într-un matrix, vreau să îţi depăşeşti condiţia impusă.

- Aş prefera să vorbim despre mitul peşterii şi idee, să cunoaşteam acea stare completă de neascundere. Cromodinamica cuantică şi cele 8 tipuri de gluoni sunt, cel puţin în acest moment, departe de esenţa adevărului. 5 coduri aruncate într-un sistem al realităţii noastre să fie oare cele care mă fac să reacţionez astfel? Cui îi vorbesc? Tu eşti o simulare din interiorul minţii mele? Ce te face să devii mai vie decât asfaltul? 

- Mă fascinezi în aceeaşi măsură în care spiritul tău mă transportă prin vârtejul unor lumi neumblate şi al începuturilor ascunse, puţin odioase.  Dar dacă aş fi doar o simulare, aş vrea să fiu acea simulare ce te va determina să treci dincolo de realitatea sensibilă. Să-ţi fiu foc. Să mă strângi în braţe şi să devii intelect pur. Cred în tine. Şi o să fiu întotdeauna aici, trebuie doar să vezi dincolo de umbre. Să înţelegi semnificaţia supremă. 

În acest moment se pierd prin aşternuturi, traversează universuri. Sentimentul acela este mai puternic decât orice psihedelic. Atingerea buzelor lui. Sau un cuvânt, vocea ce-i devenise portativ pe suflet. Da, crede în el. Pentru că el este cel ce poate exprima ideea, adevărul. Este creator. Şi este dorinţa ei nestăvilită de a-l determina să prezintă lumii perpective neîngrădite. Doar el o poate face. Şi poate că ideea de "iubire" este singura care ne face să fim puţin mai vii decât ceea ce înţelegem prin asfalt. Iar ea va rămâne, în oricare dintre universurile posibile, vie prin el. 

Sclavi ai nimicului concret

Prezentul nu poate fi plasat pe o axă pictată magistral de Univers. Căci axa în sine nu există, fiind un concep eronat. Prezentul, viitorul şi trecutul există simultan. Fizică cuantică, puţin Einstein şi idei despre percepţia umană, amalgam de gânduri. 

Însăşi definiţia percepţiei ne spune că ne aflăm în faţa unei reflectări subiective, plus o imaginare conformă cu aceasta, bineînţeles la un nivel superior de prelucrare şi integrare a informaţiilor despre lumea externă sau propriul "eu". Şi aici intervin ideile lui Einstein despre iluzia percepţiei umane. Timpul este relativ, experienţa timpului este subiectivă, iar diferenţa între prezent, trecut şi viitor este doar o iluzie. Şi atunci ce este realitatea? Ea este legată categoric de percepţie. Dar dacă percepţia ne furnizează iluzii...atunci realitatea este o reprezentare modală ce nu există? Să fie oare timpul elastic precum plastilina? Iar eu azi chiar nu îmbătrânesc?!

Dacă aţi ajuns cu lectura până în acest punct, aţi putut sesiza faptul că textul meu nu are tocmai o abodare ştiinţifică. Demersul în sine este subiectiv şi poate trăda urme de narcisism. Înţelegerea conceptelor de "timp" şi "spaţiu" m-au acaparat dintotdeauna. Departe de mine ideea de a schimba credinţe statornicite, obosite cutume. Spirala rămâne tot spirală, de la incaşi încoace. Dar oare prin decalarea cu 80 de milisecunde a percepţiei realităţii vizuale vom supravieţui ca specie? Dacă nu, oricum cei 20 waţi ai conştiinţei o să plutească veşnic în Univers. Şi aşa pot dormi liniştită într-una din realităţile pe care le va plăsmui sistematic creierul meu. 

Einstein este un geniu. Tesla asemenea. Până aici nu v-am zis nici o noutate extravagantă. Societatea, în schimb, ne educă în spiritul cretin al turmei rătăcite. Este, fără nici un dubiu, nu doar convenabil, ci într-adevăr fabulos să rămânem într-o realitate în care suntem sclavi ai propriului "eu" şi, în mod special, ai banilor. Sclavi ai nimicului concret. 

Încotro? 

Chintesența (25)

Dreptunghi luminos, 

Te pleacă-n zare duios și azi, 

Azi ucide neliniștea din noi, 

Noi doi. 

Hărăzit vremelnic, 

Stingher și ursuz, 

Apus de pasiune și simțuri noi, 

Sinucide-te-n roșu de văpăi. 

Iubire și gând, 

Tremur și-apoi…

Cu firul Ariadnei mă duc înapoi. 

Chintesența. 

Poezia a fost publicată inițial în limba engleză în data de 15 aprilie pe contul medium.com/@RoxanaS, în cadrul Poets Unlimited. 

Inefabil

Mov şi aripi frânte,

inefabil în eter.

Ne pierdem între destin şi cer,

alergând spre niciunde, nicicând.

Mult prea devreme sau poate prea târziu,

Puţin din Odin sau poate Thor,

sfânt al iubirii războinice din noi.

Mă regăsesc tăcută-n 

frânturi de gânduri noi.

Această poezia a fost publicată iniţial în data de 14 aprilie pe contul medium.com/@RoxanaS. De ce a fost scris "Inefabil"? Pentru că uneori ceea ce simţim prinde forma unei idei, a unui alt soi de elogiu, atipic, adus iubirii.

Pustiu de umanitate (21)

Picături de ploaie şi albastru şters, stele căzătoare.

alb sau roşu, linii strâmbe,

măzgălite pe hărţi mute,

Pustiu de umanitate.

Există oare speranţa în gloanţe?

Ce domină degetele ce mângâie un trăgaci?

sângele urlă în pământ,

nou-născuţii sunt hrăniţi cu ură,

război şi ciumă. 

Libertatea a fost extirpată din societate, grotesc paradis.

utopia domneşte în strastul de ozon...

Oare pe gândurile noastre mai suntem stăpâni?

Poezia a fost publicată iniţial pe medium.com/@RoxanaS. Aceasta este deţinătoarea fericitului număr 21 şi face parte din proiectul meu personal de a scrie o poezie pe zi timp de 1 an. 

Gri haotic

Era gri. Gri plumburiu. Rece și plumb. Tot se rotea, rotea haotic bucăți de gând. Tăiate în mii de bucăți, aruncate în abis. Străbat lumi, universuri, mii de galaxii. Se descompun lent, sângeros, dar calm, în tăcere. Par să se fi obișnuit și trăiesc infinita durere cu zâmbet și o oarecare superioritate diabolică. 

Plumb, plumb și rubine; 

rubine de lacrimi. 

Încredere în incomensurabila putere, 

Luceafăr. 

A simți dincolo de spațiu și timp,

a privi dincolo de mască și delir,

a trăi dincolo de pustiu și praf;

nu praf de stele, ci praf de iluzii și minciuni. 

Se rotea continuu, 

eternitate arzătoare precum cazanele Gheenei. 

tunete și fulgere, lacrimi și sfinți, tot atâtea cicatrici. 

Niciodată nu se întoarce, 

se rotește neîncetat, e plumb și e viu, 

E prezent și trecut, 

a fost și va fi. 

Dincolo de amărăciune și plânset, de suspine și pierderi, 

de a vrea și a voi, de a fi sau a nu fi, 

dincolo de toate, 

legată de propriul său ax, 

stă ea. 

Pulsează și urlă, urlă-ncet, doar prin vene.

prin artere revoluționează esențele tari, durerile infirme, 

diforme, defective de plural.

Le colorează și le animă.

Ea. 

Unu fără unu, zâmbet şters.