Gri haotic

Era gri. Gri plumburiu. Rece și plumb. Tot se rotea, rotea haotic bucăți de gând. Tăiate în mii de bucăți, aruncate în abis. Străbat lumi, universuri, mii de galaxii. Se descompun lent, sângeros, dar calm, în tăcere. Par să se fi obișnuit și trăiesc infinita durere cu zâmbet și o oarecare superioritate diabolică. 

Plumb, plumb și rubine; 

rubine de lacrimi. 

Încredere în incomensurabila putere, 

Luceafăr. 

A simți dincolo de spațiu și timp,

a privi dincolo de mască și delir,

a trăi dincolo de pustiu și praf;

nu praf de stele, ci praf de iluzii și minciuni. 

Se rotea continuu, 

eternitate arzătoare precum cazanele Gheenei. 

tunete și fulgere, lacrimi și sfinți, tot atâtea cicatrici. 

Niciodată nu se întoarce, 

se rotește neîncetat, e plumb și e viu, 

E prezent și trecut, 

a fost și va fi. 

Dincolo de amărăciune și plânset, de suspine și pierderi, 

de a vrea și a voi, de a fi sau a nu fi, 

dincolo de toate, 

legată de propriul său ax, 

stă ea. 

Pulsează și urlă, urlă-ncet, doar prin vene.

prin artere revoluționează esențele tari, durerile infirme, 

diforme, defective de plural.

Le colorează și le animă.

Ea. 

Unu fără unu, zâmbet şters.