Bună seara, cuvânt!

De câteva zile încerc să îmi pun ordine în gânduri şi să scriu. Nu e vorba de timp, nici pe de parte de inspiraţie, este vorba despre început. 

Am atât de multe idei, iar ele mi se rotesc haotic în minte, încât nu am reuşit să găsesc acel cuvânt de la care să pornesc şi pe care să-l dezvolt într-o mare de-nţelesuri. Întotdeauna începutul a fost anevoios, căci nu ştiam nimic despre el, iar el nu mă înţelegea şi nu ştia ce aş vrea să transmit prin intermediul său. Cu toate acestea, după o perioadă, chiar dacă tot nu ştiam nimic despre el, el nu ştia nimic despre mine, deveneam unul şi acelaşi, iar contopindu-ne într-o singură frază ajungeam să ne cunoaştem îndeajuns pentru a dezvolta povestea.

Unii au nevoie de linişte, alţii au anumite obiecte ce îi inspiră. Eu am nevoie de un singur cuvânt. Poţi să cuprinzi o lume-ntreagă înăuntrul său, iar puterea îi este nemărginită; te poate duce de la extaz la agonie, îţi aleargă prin vene, te face să tremuri, să crezi, să urăşti, să iubeşti, să vrei, să ierţi, să speri, să mergi mai departe şi să o iei de la început. Te determină să evoluezi şi să îţi doreşti mai mult şi mai mult. Porneşte subtil, alunecă duios înspre cotloanele sufletului tău, apoi te cuprinde în mrejele lui şi nu îţi mai dă drumul niciodată. Devine drogul ce-ţi provoacă durere şi plăcere, ce-ţi adulmecă simţurile şi pune stăpânire pe întreaga ta fiinţă. Nu te lasă să mori, nici să trăieşti, te menţine într-un continuu purgatoriu. Poate emana lumină în cel mai dens întuneric şi te poate ghida spre cunoaştere. Cunoaşterea te poate duce spre nebunie, dar asta se întâmplă doar dacă nu eşti stăpân pe ceea ce eşti şi dacă te laşi condus de informaţii ce îţi depăşesc puterea de înţelegere. Biblia, de exemplu. cuprinde arhetipuri universale, în urmă cu 2000 de ani şi peste încă 2000 o să îi găsim pildele la fel de actuale. Dacă am adapta cuvântul, ea nu ar mai transmite acelaşi mesaj, ar fi pierdut în abis.

La început a fost cuvântul!

Descoperă, trăieşte şi simte-mă!

Lupta paradigmelor

În seara asta, în încercarea mea suavă de a-mi finaliza proiectele pentru facultate, am zărit, involuntar, căci aveam deschisă o pagină inofensivă a unui site de socializare, o postare legată de împlinirea a trei ani de când s-a lansat filmul "Avatar". Probabil, majoritatea dintre voi l-aţi vizionat, iar unii chiar l-aţi înţeles. În vremea aceea "a fost odată ca-n poveşti, a fost ca niciodată", mă pregăteam să plec în Belgia şi în graba mea la fel de inofensivă de a finaliza tot ceea ce ţinea de examenele din ţară, s-a trezit dorinţa de a realiza un proiect cât mai interesant la materia mea de suflet, Semiotica, şi uite-aşa am ajuns să analizez "Avatar" din perspectiva luptei paradigmelor. 

Termenul de paradigmă a fost introdus iniţial de Kuhn -„o paradigmă este ceea ce împărtăşesc membrii unei comunităţi ştiinţifice” - iar dacă extindem discuţia la nivel cultural, paradigma este un sistem de valori, credinţe şi norme împărtăşite de membrii unei comunităţi. Luând în considerare cartea lui Fernand Braudel „Gramatica civilizaţiilor”, plecăm de la ideea determinismului cultural, sau chiar geografic: civilizaţiile au evoluat într-o anumită direcţie, diferit în raport cu celelalte, mai ales datorită spaţiului geografic în care au luat naştere.

Din punct de vedere cultural, putem admite de asemenea ideea de determinism, dacă ne gândim la conceptul de „matrice stilistică” elaborat de Lucian Blaga în „Trilogia culturii”. Conform acestui concept, fiecare individ se naşte într-o anumită cultură, într-un anumit spaţiu cultural, şi în virtutea acestui fapt, el îşi asumă în mod involuntar şi inconştient valorile, credinţele, caracteristicile acelei culturi. Şi fiecare cultură are practic, propria sa individualitate, exact cum explica şi Foucault prin conceptul de unicitate al epistemei în cadrul unei culturi. Prin intermediul unei paradigme, membrii comunităţii deprind o cunoaştere tacită, aceştia fiind îndemnaţi în rezolvarea problemelor fără ca ei să conştientizeze clar sistemul de valori şi credinţe.

În Avatar ne lovim de trei paradigme, aceea a biologilor, a armatei şi cea a populaţiei Na'vi. Este demonstrat faptul că persoanele aparţinând unor paradigme diferite cu toate că privesc din acelaşi punct şi în aceeaşi direcţie văd lucruri cu totul diferite. Pentru armată, Pandora este văzută ca o planetă cu bogate resurse minerale, ce trebuie cucerită pentru a fi exploatată. Pentru Na’vi, Pandora este căminul lor, este natura ce îi protejează şi le oferă energia necesară vieţii, iar pentru biologi este o extraordinară oportunitate de a realiza cercetări, arborii sacri formând un sistem complex, asemănător sistemului informatic!

Jack Sully a reuşit să “vadă” Pandora precum un Na’vi după ce a asimilat cultura lor, credinţa lor, după ce s-a produs schimbarea de paradigmă, convertirea (asemenea şi Grace). Armata şi poporul Na'vi, având organizarea mentală diferită, nu pot comunica sub nicio formă. Nu au nici limbaj comun, nici gândire asemănătoare. Se află pe trepte diferite de cunoaştere, au tehnici de problematizare a lumii opuse! Concilierea dintre paradigmele cărora fac parte este irealizabilă, consensul nu se poate realiza, prin urmare Arborele Sacru nu putea fi văzut de Parker drept Axus Mundis, ci drept un copac locuit de "maimuţe albastre". Mai jos este un dialog ilustrativ:

"Grace:Acei copaci au fost ceva sacru pentru Omaticaya, într-un mod pe care nu ţi-l poţi imagina.
Parker: Ştii ceva, chiar dacă arunci un băţ în aer, va ateriza pe vreo ferigă sacră.
Grace: Nu vorbesc despre nu ştiu ce fel de ceremonie voodoo păgână. Vorbesc despre ceva real. Ceva ce se poate măsura în biologia pădurii.
Parker: Ce înseamnă asta mai exact?
Grace: Ceea ce credem că ştim este că există un fel de comunicare electrochimică între rădăcinile copacilor. La fel ca sinapsele dintre neuroni. Iar fiecare copac este 10 la puterea a 4 cu fiecare copac din jur. Şi pe Pandora sunt 10 la puterea a 12-a numărul copacilor.
Parker: Asta înseamnă mult, bănuiesc?
Grace: Sunt mai multe conexiuni decât în creierul uman. Te-ai prins? E o reţea. E o reţea globală, iar Na’vi o pot accesa. Pot încărca şi descărca date, amintire exact ca cele pe care le-ai distrus. Da.
Parker: Ce naiba aţi fumat acolo, oameni buni? Sunt doar nişte amărâţi de copaci
Grace: Trebuie să te trezeşti, Parker!
Parker: Nu, tu trebuie să te trezeşti!
Grace: Bogăţia acestei lumi nu este doar sub suprafaţă, e peste tot. Na’vi ştiu asta şi se luptă pentru a o apăra. Dacă vrei să împarţi această lume cu ei, trebuie să-i înţelegi."

Long story short, Avatar nu este o poveste simplistă cu efecte 3D, putem face conexiuni, de exemplu, cu exterminarea incaşilor sau cu masacrarea apaşilor. Să-i zicem concluzie, niciodată nu se va putea ajunge la un consens atâta timp cât nu sunt împărtăşite aceleaşi valori, credinţe şi tradiţii, atâta timp cât organizarea mentală este diferită, iar tehnicile de problematizare a lumii sunt total opuse!

Între răspunsuri

Viaţa noastră este formată dintr-un lung şir de piese de teatru, unele dintre ele reuşite, pe când altele sunt lovite brutal de dizgraţia minţii noastre. Pentru fiecare piesă noi învăţăm să interpretăm un alt personaj şi ne asociem, firesc aş spune, o mască, pe care ajungem să o considerăm ca fiind parte a întregului nostru. Ne fardăm cu atât de multe feţe, încât uităm cine suntem noi şi care sunt măştile noastre.

În cazul de faţă nu vorbim despre rolul social al individului, acel prea cosmetizat model de conduită aşteptat de la societate, ci ne referim strict la reprezentările spirituale şi, uneori, vizuale ale patimilor, dorinţelor şi viselor noastre ce îşi impregnează un iz puternic asupra acţiunilor cotidiene, dând astfel naştere culorilor ciudate măzgălite pe al nostru trup. Începe adevărata luptă între sine, eu şi supra-eu, acea luptă dintre principiul plăcerii şi principiul realităţii. Sinele este, cum spunea şi Freud, într-o continuă luptă cu eul şi supra-eul. Pulsiunile instinctive ale sinelui pot determina eul să stopeze realizarea lor, cu toate că satisfacerea acestor dorinţe ar aduce o hrană cerească corpului. Întruchiparea acestui eveniment poartă o mască, aceea de deziluzie, deoarece s-au reprimat instinctele şi, astfel, dorinţa a rămas neîmplinită. Se întâmplă deseori să vezi, să vrei cu ardoare să atingi, să ai, să simţi, să cuprinzi în braţe şi să sfâşii, dar apare acel "dar" şi acel "nu pot", închizi lacătul şi pleci trist, privind, deseori, în urma ta. Poţi sublima însă aceste instincte într-o sete de creaţie şi, atunci, îţi aşezi metodic masca de scriitor şi dai frâu liber gândurilor, te plimbi prin lumile tale fericit şi zburzi printre mii de idei. Astfel depăşim şi cenzura supra-eului şi ne aflăm într-un confort mental indus. Problemele între cele trei mari curţi de casaţie şi justiţie ale psihicului uman sunt frecvente, ceea ce poate explica desele stări conflictuale între ceea ce vrem şi ceea ce facem, poate explica larga paletă de culori din sertarul existenţei noastre. 

...probabil scriu pentru că vreau să mă înţeleg pe mine, pe tine sau pe noi toţi; pentru că aş vrea să ştiu de ce acum şi de ce aşa, pentru că aş vrea să ştiu să plec la timp şi să mă opresc din drumul meu pe strada aceea, aceea ce mă va duce spre acel undeva şi ceva pe care l-am căutat dintotdeauna. Sau poate scriu pentru că mă hrănesc cu cuvinte şi ele îmi sunt drog, iar fără de ele nu pot să trăiesc. Sau poate îmi era dor şi nu ştiam cum altfel să o spun. 

Şi încă o dată ego-ul controlează sinele!

Spre al meu rosu vertical

Spuneam acum ceva vreme că nu am avut niciodată o relaţie apropiată cu timpul; în realitate trăiesc o poveste pe care el a pictat-o pentru mine, iar încercarea mea de a evada din ea îmi dă senzaţia că sunt...absurda mereu prizonieră a unui vis nebun fără început şi, îndeosebi, fără final. 

Acum aproximativ trei ani, am scris câteva rânduri foarte simpatice ce aveau ca laitmotiv trupul, transpunere a unei dorinţe nebune şi iubiri devoratoare. Astăzi, mai mult decât oricând, ma reaşez pe aceleaşi coordonate psihice. "Trupul tău poate fi o necunoscută pentru ceilalţi, poate fi un mister sau poate nu este nimic...pentru mine, însă, este un univers descoperit, un univers al meu!". Trupul şi sufletul sunt cele două componente ale fiinţei umane ce se cheamă şi se implică reciproc. Trupul tău este simbolul dorinţei mele, este himera dorită de milenii, este renaşterea fizică şi spirituală a unui sine pierdut în abis.Te descifrez când îmi umbli prin vene şi mă las purtată de tine spre oriunde ai vrea să mergem, căci pot descoperi lumile  şi pot zbura spre orice vis! Te-am cunoscut într-un alt timp, dar este acelaşi care mi te-a adus astăzi, care roteşte cercul existenţei mele şi îi pune stop în faţa fiinţei tale. Te regăsesc în mii de vise! Ştiu că tu vii dintr-un alt univers, am trăit multe poveşti împreună de-a lungul vieţilor noastre, dar acum ne-am regăsit pentru a scrie ultima filă a iubirii noastre. 

 Am tatuată pe corp dulcea ta atingere, am pictată pe inimă imaginea ta, simt pe buze sărutul tău. Eşti tu, al meu roşu vertical!