Viaţa noastră este formată dintr-un lung şir de piese de teatru, unele dintre ele reuşite, pe când altele sunt lovite brutal de dizgraţia minţii noastre. Pentru fiecare piesă noi învăţăm să interpretăm un alt personaj şi ne asociem, firesc aş spune, o mască, pe care ajungem să o considerăm ca fiind parte a întregului nostru. Ne fardăm cu atât de multe feţe, încât uităm cine suntem noi şi care sunt măştile noastre.
În cazul de faţă nu vorbim despre rolul social al individului, acel prea cosmetizat model de conduită aşteptat de la societate, ci ne referim strict la reprezentările spirituale şi, uneori, vizuale ale patimilor, dorinţelor şi viselor noastre ce îşi impregnează un iz puternic asupra acţiunilor cotidiene, dând astfel naştere culorilor ciudate măzgălite pe al nostru trup. Începe adevărata luptă între sine, eu şi supra-eu, acea luptă dintre principiul plăcerii şi principiul realităţii. Sinele este, cum spunea şi Freud, într-o continuă luptă cu eul şi supra-eul. Pulsiunile instinctive ale sinelui pot determina eul să stopeze realizarea lor, cu toate că satisfacerea acestor dorinţe ar aduce o hrană cerească corpului. Întruchiparea acestui eveniment poartă o mască, aceea de deziluzie, deoarece s-au reprimat instinctele şi, astfel, dorinţa a rămas neîmplinită. Se întâmplă deseori să vezi, să vrei cu ardoare să atingi, să ai, să simţi, să cuprinzi în braţe şi să sfâşii, dar apare acel "dar" şi acel "nu pot", închizi lacătul şi pleci trist, privind, deseori, în urma ta. Poţi sublima însă aceste instincte într-o sete de creaţie şi, atunci, îţi aşezi metodic masca de scriitor şi dai frâu liber gândurilor, te plimbi prin lumile tale fericit şi zburzi printre mii de idei. Astfel depăşim şi cenzura supra-eului şi ne aflăm într-un confort mental indus. Problemele între cele trei mari curţi de casaţie şi justiţie ale psihicului uman sunt frecvente, ceea ce poate explica desele stări conflictuale între ceea ce vrem şi ceea ce facem, poate explica larga paletă de culori din sertarul existenţei noastre.
...probabil scriu pentru că vreau să mă înţeleg pe mine, pe tine sau pe noi toţi; pentru că aş vrea să ştiu de ce acum şi de ce aşa, pentru că aş vrea să ştiu să plec la timp şi să mă opresc din drumul meu pe strada aceea, aceea ce mă va duce spre acel undeva şi ceva pe care l-am căutat dintotdeauna. Sau poate scriu pentru că mă hrănesc cu cuvinte şi ele îmi sunt drog, iar fără de ele nu pot să trăiesc. Sau poate îmi era dor şi nu ştiam cum altfel să o spun.
Şi încă o dată ego-ul controlează sinele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu