Demonul iubirii mele

La început ai invadat trupul şi mintea mea, pe parcurs, prin iubire, ne-am contopit şi am devenit un tot perfect! Fiinţa noastră umbla veselă şi nestingherită printre umbrele morţilor vii! Trupurile noastre erau unite prin dragoste şi pasiune...nu ne simţeam ameninţaţi de pericole externe, căci ne aveam unul pe celălalt! 

Iubirea...un sentiment ce ne atinge rareori, dar când soseşte, deseori neanunţat, la poarta sufletului nostru ne aduce o mulţime de bucurii. EA mă face să trăiesc, să visez, să cred, să descopăr în mine o putere inimaginabilă de mă dărui trup şi suflet lui. Pentru el şi pentru iubirea noastră am încercat să transform noaptea în zi, să aduc luna mai aproape şi să alung viscolul din calea noastră! În numele ei aş purta războaie de cucerire şi de apărare! În numele ei m-aş jertfi pentru ca el să fie fericit!

Vine o zi când, inevitabil, apar probleme. Am greşit eu...ai greşit tu...am greşit amândoi pentru că suntem un tot! Dar eu nu pot să plec pe alt drum fără tine...tu nu poţi să mergi fără mine. Să ne desprindem de fiinţă ar fi un gest sinucigaş! Iubirea ce a dat naştere totului nu a murit, este doar în convalescenţă...a suferit unele lovituri dureroase!

Am urcat pe cărările minţii şi ale sufletului meu şi te-am regăsit. Erai  ca la început...mă aşteptai zâmbind. Îmi este dor de tine şi îţi este dor de mine! Îmi este dor să mă abandonez în braţele tale şi să-ţi curg prin vene! Îmi este dor să-ţi ating inima şi să-ţi mângâi sufletul! Îmi este dor să mă joc prin părul tău şi să-ţi cotrobăi prin minte! Îmi este dor să intru în casa noastră! Îmi este dor să mai navigăm cu vaporul spre insula fericirii. Îmi este dor să te cert!Îmi este dor, atât de dor de tine! 

Efectele adevărului

"Adevărul! Vreau să aud adevărul!" Dar atunci când ne este aruncat, fără anestezie, în sertarele minţii şi ale sufletului, ne blocăm în faţa unei realităţi imposibil de acceptat! Începe procesul de îngropare a afirmaţiilor generatoare de suferinţă! Adevărul poate fi acceptat doar dacă este spus cum trebuie, când trebuie şi cui trebuie!

Ne place, spunem noi, să nu fim minţiţi! Dar cum procedăm în clipa fatală în care acest lucru se întâmplă şi, din păcate, ceea ce auzim ne omoară întregul sistem de credinţe, speranţe sau aspiraţii? Sfâşiem imaginea celui care ne-a distrus crezul şi îl condamnăm la pierderea încrederii noastre sau la moarte! Adevărul este privit de fiecare persoană într-o manieră total diferită! Adevărul este dorit, visat, scandat şi aplaudat...dar este un împărat ce lipseşte cu desăvârşire!

Uneori căutăm singuri răspunsuri la întrebările ce ne tulbură. De cele mai multe ori găsim şi răspunsuri...dar rareori sunt luate în calcul drept valide! De ce? Pentru că fiecare are un simţ al autoconservării şi, evident, doreşte să se apere de "duşmani", indiferent de natura lor, indiferent prin ce mijloace! În istorie găsim nenumărate exemple. Să luăm cazul lui Galileo Galilei. Lucrările sale au fost puse la index, deoarece el dezvolta o teorie ce nu corespundea cu cea acceptată de Biserica catolică, anume cea aristoteliană. A fost judecat şi i s-a cerut să nege public faptul că pământul se roteşte în jurul soarelui...totuşi a şoptit "Eppur si muove". După 350 de ani, papa l-a reabilitat pe Galileo absolvindu-l de acuzaţia de erezie. Dar atunci, în 1633, nu putea fi acceptată teoria sa...şi el a fost nevoit să trăiască în arest domiciliar toată viaţa. Răscolind prin istorie am ajuns tocmai în antichitate...pe la greci. Să ne gândim la Socrate, acesta a murit pentru că spiritele mărginite ale epocii sale erau incapabile să vadă în el ceva mai mult decât un parazit, un slujitor al ironiei. Socrate, însă, milita pentru cunoaşterea de sine, punând pe primul loc sufletul şi nu corpul. Acesta era un pericol pentru ordinea socială, un pericol ce a fost eliminat!

Societatea ucide ceea ce nu poate înţelege! Societatea ucide adevărul!

Femeia din spatele măştii

Zâmbeşte graţios, glumeşte inteligent! Fii activă! Fă-ţi din seducţie o armă, fii pasională, transformă-te într-o sexpertă desăvârşită! Fii puternică, nu te plânge, luptă neîncetat! Învaţă arta culinară! Informează-te permanent despre ultimele tendinţe în materie de fashion! Cenzurează-te! Fii mereu altfel!

Femeia ideală trebuie să fie mereu alta, dar să-şi păstreze esenţa naturală tare! Femeia ideală, cea de care te vei îndrăgosti iremediabil, se transformă în Cenuşăreasă pentru a te cuceri! Ea luptă pentru tine, cel considerat alesul inimii. De ce? Pentru că, în sfârşit, a reuşit să întâlnească un EL singurel, frumuşel, inteligent şi fără antecedente matrimoniale!

     

Începe procesul cuceririi. Chiar dacă tu eşti vânătorul, mimezi că eşti vânată! Cât de bine se simt bărbaţii când sunt la conducerea misiunii...uffff!!!  Totul este permis în arta seducţiei! Îţi dai frâu liber imaginaţiei, faci lucruri trăznite, dar sexi şi, treptat, începi să-ţi pui gheruţele fine pe el! Îl răsfeţi, îl pui în centrul preocupărilor tale, îi găteşti, îi oferi clipe de neuitat, îi demonstrezi că îl iubeşti cu pasiune! Azi eşti sexi şi rea, mâine eşti Albă-ca-Zăpada, poimâine eşti Scufiţa Roşie! Apoi te transformi în asistentă, poliţistă, pisică, leoaică, zâna cea bună, înger rebel, drăcuşor sexi etc!

     

Într-o zi, după ce ritualul cuceririi primare luase sfârşit cu brio, TE VEDE. Eşti tu...fără farduri, cu buzele tale naturale şi proaspete, cu hainele de casă şi papucii în picioare, ai părul rebel şi un zâmbet fermecător. Ai renunţat la măşti! În realitate îţi doreşti să te iubească pentru ceea ce eşti tu ca om, pentru ceea ce visezi, pentru ceea ce doreşti să realizezi în viaţă, pentru că te vede în imperfecţiunea ta perfectă şi nu te doreşte alta...te vrea a lui pentru totdeauna, dar te vrea pe tine, cea din spatele măştii!

Cucerirea unui bărbat, precum şi cea a unei femei, trebuie să fie continuă! Pentru a-l păstra alături de tine trebuie să încerci să-l surprinzi plăcut, să-i gâdili orgoliul, să-l determini să se gândească la tine permanent, să ştie că acasă este EA...cea care îi înveseleşte universul, cea care îi oferă linişte şi siguranţă, cea care îl iubeşte necondiţionat, cea care îi este prietenă, amantă şi soţie, cea care s-a transformat în TOTUL lui!

Consider că nu trebuie să încetezi nicio clipă să fii TU, nu trebuie să te pierzi în spatele măştilor, nu trebuie să te abandonezi în falsuri! Arta seducţiei trebuie folosită cu chibzuinţă şi inteligenţă! Pentru că, în final, pe TINE trebuie să te adore!

Voi ajunge!

Alerg jumătate zeu, jumătate muritor, pentru că există acolo ceva, există acolo cineva...şi eu mă încumet făgăduind, depunând jurăminte să ajung cu orice preţ. Alerg spre ceea ce vreau să realizez, alerg spre ceea ce iubesc! Niciun obstacol nu va fi suficient de "puternic" pentru a mă opri! Într-o zi voi ajunge!

Poezia mea adorată

De fiecare dată când recitesc această poezie un val de emoţie îmi cuprinde întreg trupul, o bucurie imensă este retrezită în sufletul meu. Versurile mă determină să mă catapultez cu repeziciune în universul meu ideal, acolo unde iubirea este regină! Consider că este o poezie ce merită să fie cunoscută şi analizată de fiecare dintre noi!    

Ana Blandiana-Cuplu

Unii te văd numai pe tine,

Alţii mă văd numai pe mine,

Ne suprapunem atât de perfect

Încât nimeni nu ne poate zări

deodată

Şi nimeni nu îndrăzneşte să

locuiască pe muchia

De unde putem fi văzuţi amândoi.

Tu vezi numai luna,

Eu văd numai soarele,

Tu duci dorul soarelui,

Eu duc dorul lunii,

Stăm spate în spate,

Oasele noastre s-au unit de mult,

 Sângele duce zvonuri

De la o inimă la alta.

Cum eşti?

Dacă ridic braţul 

Şi-l întind mult înapoi,

Îţi descopăr clavicula dulce

Şi, urcând, degetele îţi ating

Sfintele buze,

Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc

Până la sânge gura.

Cum suntem?

Avem patru braţe să ne apărăm,

Dar eu pot să lovesc numai

 duşmanul din faţa mea

Şi tu numai duşmanul din

faţa ta,

Avem patru picioare să

alergăm,

Dar tu poţi fugi numai în 

partea ta

Şi eu numai în cealaltă parte.

Orice pas este o luptă pe

viaţă şi pe moarte.

Suntem egali?

Vom muri deodată sau unul

va purta,

Încă o vreme,

Cadavrul celuilalt lipit de el

Şi molipsindu-l lent, prea

lent, cu moarte?

Sau poate nici nu va muri

întreg

Şi va purta-n eternitate

Povara dulce-a celuilalt,

Atrofiată de vecie,

Cât o cocoaşă,

Cât un neg...

Oh, numai noi cunoaştem

dorul

De-a ne putea privi în ochi

Şi-a înţelege astfel totul,

Dar stăm spate în spate,

Crescuţi ca două crengi

Şi dacă unul dintre noi s-ar

smulge,

Jertfindu-se pentru o singură

privire,

Ar vedea numai spatele din

care s-a smuls

Însângerat, înfrigurat

Al celuilalt.

Această poezie o dedic  acelor persoane ce respectă iubirea, acelora ce au cunoscut acest sentiment pur, profund, acelora capabili să alerge până la capătul pământului pentru dragostea lor, acelora ce doresc să descopere iubirea, dar, în special, celui pe care îl iubesc din tot sufletul! Povestea noastră expusă in versuri!

Ne place să...

Ne place să fugim de responsabilităţi, să ne refugiem în subiecte mediocre atunci când ne aflăm în incapacitatea de a vorbi deschis despre adevăratele probleme! Ne place să ne minţim şi să spunem că ne este bine...Când toate merg prost, noi batem cu pumnii în piept...şi urlăm cât ne ţin plămânii că suntem fericiţi! Categoric, suntem o specie de omuleţi programaţi genetic să se autodistrugă!

Deciziile dificile e bine să le amânăm, sau, dacă este posibil, să se ia ele singure. De ce să ne gândim atât la soluţii...hai să stăm cu mâinile în sân...cu certitudine se va gândi altcineva să ia atitudine într-o zi. Să tratăm, la naiba, cu indiferenţă problemele personale...pentru că şi la acestea va găsi Dumnezeu un răspuns şi, eventual, îl va trimite pe mail, va da comment pe hi5 sau pe blog. Să nu trăim...este obositor, deseori cere efort intelectual...hai să stăm şi să privim cum se derulează viaţa în faţa noastră...ca la cinematograf (recomandat de luat o Cola gigantică şi o porţie XXXXXXXL de floricele). Iar în caz de plictiseală, de pierdut iubit/ă, de avut datorii mari...să ne tragem un glonţ în cap. Dar, nu v-aţi gândit, dacă pe acolo nu există circ politic, piţipoancele sunt expulzate pe pământ şi televiziunea prin cablu e doar un vis...din lipsă de fonduri...wow, mega plictiseală! Dacă o să găsiţi un alt sufleţel trădător, dacă trebuie să plătiţi taxe???

Privesc pe stradă...văd peste tot doar umbre. Toate aleargă UNDEVA. Încalcă viteza regulamentară şi...se grăbesc să...să moară. La final, dacă îşi îndreaptă privirea în urmă, vor vedea o hartă a traseelor parcurse şi nu un cufăr plin de amintiri plăcute!

E trist şi doare! Dar trebuie să fii pregătit să rezişti într-o lume prea ocupată să trăiască, să iubească, să preţuiască şi să respecte!

Gânduri triste

Viaţa de multe ori se joacă cu noi, ne seduce, ne determină să alergăm în direcţii greşite şi, apoi, ne abandonează pe o culme a disperării...rămânem goi, lipsiţi de speranţe, iluzii, dorinţe sau aspiraţii. Umbre ale unui fost eu, alergând triste printre amintiri. 

Timpul formează o alianţă malefică cu viaţa şi ne persecută fără pic de regret la fiecare scurgere de secundă. Transformă acele ceasornicului în bice. Atât de usturătoare, fiecare lovitură nimiceşte tot mai mult din ceea ce ai fost, din ceea ce ai crezut, din ceea ce ţi-ai imaginat că este existenţa ta!

În mod normal, ar trebui să ne bucurăm de fiecare minut, de fiecare apus de soare, de fiecare răsărit ce ne mângâie trupul dimineaţa, de o floare, de un zâmbet, de o atingere...însă sunt perioade în viaţa noastră când nu ne poate înveseli nimeni şi nimic. Sunt lovituri pe care le primeşti şi te zguduie cu atâta putere încât îţi este greu să rămâi tu. Te trezeşti, brusc, într-o lume pe care nu o cunoşteai până ieri. Universul tău este zdruncinat de un război, teatrul operaţiunilor este sufletul tău, iar o victorie pare greu de obţinut. Începi să sângerezi...

Când viaţa aleargă pe lângă tine şi tu nu ştii cum să reintri în joc, când eşti înconjurat doar de falşi prieteni cu false impresii despre viaţă, când descoperi că eşti singur într-o luptă contra cronomentru, când adevărul pare subiectiv...trebuie să-ţi păstrezi integritatea, să crezi în tine şi să lupţi pentru ceea ce te reprezintă!