Ne place să fugim de responsabilităţi, să ne refugiem în subiecte mediocre atunci când ne aflăm în incapacitatea de a vorbi deschis despre adevăratele probleme! Ne place să ne minţim şi să spunem că ne este bine...Când toate merg prost, noi batem cu pumnii în piept...şi urlăm cât ne ţin plămânii că suntem fericiţi! Categoric, suntem o specie de omuleţi programaţi genetic să se autodistrugă!
Deciziile dificile e bine să le amânăm, sau, dacă este posibil, să se ia ele singure. De ce să ne gândim atât la soluţii...hai să stăm cu mâinile în sân...cu certitudine se va gândi altcineva să ia atitudine într-o zi. Să tratăm, la naiba, cu indiferenţă problemele personale...pentru că şi la acestea va găsi Dumnezeu un răspuns şi, eventual, îl va trimite pe mail, va da comment pe hi5 sau pe blog. Să nu trăim...este obositor, deseori cere efort intelectual...hai să stăm şi să privim cum se derulează viaţa în faţa noastră...ca la cinematograf (recomandat de luat o Cola gigantică şi o porţie XXXXXXXL de floricele). Iar în caz de plictiseală, de pierdut iubit/ă, de avut datorii mari...să ne tragem un glonţ în cap. Dar, nu v-aţi gândit, dacă pe acolo nu există circ politic, piţipoancele sunt expulzate pe pământ şi televiziunea prin cablu e doar un vis...din lipsă de fonduri...wow, mega plictiseală! Dacă o să găsiţi un alt sufleţel trădător, dacă trebuie să plătiţi taxe???
Privesc pe stradă...văd peste tot doar umbre. Toate aleargă UNDEVA. Încalcă viteza regulamentară şi...se grăbesc să...să moară. La final, dacă îşi îndreaptă privirea în urmă, vor vedea o hartă a traseelor parcurse şi nu un cufăr plin de amintiri plăcute!
E trist şi doare! Dar trebuie să fii pregătit să rezişti într-o lume prea ocupată să trăiască, să iubească, să preţuiască şi să respecte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu