Viaţa de multe ori se joacă cu noi, ne seduce, ne determină să alergăm în direcţii greşite şi, apoi, ne abandonează pe o culme a disperării...rămânem goi, lipsiţi de speranţe, iluzii, dorinţe sau aspiraţii. Umbre ale unui fost eu, alergând triste printre amintiri.
Timpul formează o alianţă malefică cu viaţa şi ne persecută fără pic de regret la fiecare scurgere de secundă. Transformă acele ceasornicului în bice. Atât de usturătoare, fiecare lovitură nimiceşte tot mai mult din ceea ce ai fost, din ceea ce ai crezut, din ceea ce ţi-ai imaginat că este existenţa ta!
În mod normal, ar trebui să ne bucurăm de fiecare minut, de fiecare apus de soare, de fiecare răsărit ce ne mângâie trupul dimineaţa, de o floare, de un zâmbet, de o atingere...însă sunt perioade în viaţa noastră când nu ne poate înveseli nimeni şi nimic. Sunt lovituri pe care le primeşti şi te zguduie cu atâta putere încât îţi este greu să rămâi tu. Te trezeşti, brusc, într-o lume pe care nu o cunoşteai până ieri. Universul tău este zdruncinat de un război, teatrul operaţiunilor este sufletul tău, iar o victorie pare greu de obţinut. Începi să sângerezi...
Când viaţa aleargă pe lângă tine şi tu nu ştii cum să reintri în joc, când eşti înconjurat doar de falşi prieteni cu false impresii despre viaţă, când descoperi că eşti singur într-o luptă contra cronomentru, când adevărul pare subiectiv...trebuie să-ţi păstrezi integritatea, să crezi în tine şi să lupţi pentru ceea ce te reprezintă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu