"Adevărul! Vreau să aud adevărul!" Dar atunci când ne este aruncat, fără anestezie, în sertarele minţii şi ale sufletului, ne blocăm în faţa unei realităţi imposibil de acceptat! Începe procesul de îngropare a afirmaţiilor generatoare de suferinţă! Adevărul poate fi acceptat doar dacă este spus cum trebuie, când trebuie şi cui trebuie!
Ne place, spunem noi, să nu fim minţiţi! Dar cum procedăm în clipa fatală în care acest lucru se întâmplă şi, din păcate, ceea ce auzim ne omoară întregul sistem de credinţe, speranţe sau aspiraţii? Sfâşiem imaginea celui care ne-a distrus crezul şi îl condamnăm la pierderea încrederii noastre sau la moarte! Adevărul este privit de fiecare persoană într-o manieră total diferită! Adevărul este dorit, visat, scandat şi aplaudat...dar este un împărat ce lipseşte cu desăvârşire!
Uneori căutăm singuri răspunsuri la întrebările ce ne tulbură. De cele mai multe ori găsim şi răspunsuri...dar rareori sunt luate în calcul drept valide! De ce? Pentru că fiecare are un simţ al autoconservării şi, evident, doreşte să se apere de "duşmani", indiferent de natura lor, indiferent prin ce mijloace! În isto
rie găsim nenumărate exemple. Să luăm cazul lui Galileo Galilei. Lucrările sale au fost puse la index, deoarece el dezvolta o teorie ce nu corespundea cu cea acceptată de Biserica catolică, anume cea aristoteliană. A fost judecat şi i s-a cerut să nege public faptul că pământul se roteşte în jurul soarelui...totuşi a şoptit "Eppur si muove". După 350 de ani, papa l-a reabilitat pe Galileo absolvindu-l de acuzaţia de erezie. Dar atunci, în 1633, nu putea fi acceptată teoria sa...şi el a fost nevoit să trăiască în arest domiciliar toată viaţa. Răscolind prin istorie am ajuns tocmai în antichitate...pe la greci. Să ne gândim la Socrate, acesta a murit pentru că spiritele mărginite ale epocii sale erau incapabile să vadă în el ceva mai mult decât un parazit, un slujitor al ironiei. Socrate, însă, milita pentru cunoaşterea de sine, punând pe primul loc sufletul şi nu corpul. Acesta era un pericol pentru ordinea socială, un pericol ce a fost eliminat!
rie găsim nenumărate exemple. Să luăm cazul lui Galileo Galilei. Lucrările sale au fost puse la index, deoarece el dezvolta o teorie ce nu corespundea cu cea acceptată de Biserica catolică, anume cea aristoteliană. A fost judecat şi i s-a cerut să nege public faptul că pământul se roteşte în jurul soarelui...totuşi a şoptit "Eppur si muove". După 350 de ani, papa l-a reabilitat pe Galileo absolvindu-l de acuzaţia de erezie. Dar atunci, în 1633, nu putea fi acceptată teoria sa...şi el a fost nevoit să trăiască în arest domiciliar toată viaţa. Răscolind prin istorie am ajuns tocmai în antichitate...pe la greci. Să ne gândim la Socrate, acesta a murit pentru că spiritele mărginite ale epocii sale erau incapabile să vadă în el ceva mai mult decât un parazit, un slujitor al ironiei. Socrate, însă, milita pentru cunoaşterea de sine, punând pe primul loc sufletul şi nu corpul. Acesta era un pericol pentru ordinea socială, un pericol ce a fost eliminat! Societatea ucide ceea ce nu poate înţelege! Societatea ucide adevărul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu