Există momente dificile din punct de vedere emoţional şi cognitiv ce îmi trezesc o furie de a scrie incomensurabilă. Sunt emoţii ce nu vor să mai ramână zăvorâte în spatele gratiilor gândurilor mele şi vor să se elibereze într-o furtună de cuvinte spintecate, reci şi negru echilibrat. Au sens în tot non-sensul acesta existenţial!
Incompetenţa, vanitatea, aroganţa, autoritarismul diabolic, lipsa integrităţii morale şi a unui sistem de valori sunt atât de frecvent întâlnite, încât am ajuns la limita acceptabilităţii în ceea ce priveşte categoria pseudo-oamenilor. Prea departe de ceea ce ar trebui să însemne cu adevărat noţiunea de "om", trâind un soi de exaltare prostească şi o stare psihică patologică manifestată prin delir de slavă, asociată cu un soi de divinizare a eului, aceşti indivizi se infiltrează în toate categoriile sociale şi formează un soi de sectă demonică a stupidităţii umane. Odată pătrunşi în toate structurile, aceştia au o forţă absurd extraordinară de a poseda individualităţile slabe, pe care le supun şi le transformă în harpii.
Mediul de incubare total propice al acestei maladii, ce tinde să se dezvolte masiv, este psihicul uman. Totalitatea intelectivă şi afectivă este grav afectată, astfel încât autonomia comportamentală a subiectului tinde să fie neutralizată de factori externi, iar interacţia individului cu sine, cu realitatea este realizată defectuos, fiind controlată la nivel psihotronic.
Din Grădina Hesperidelor, aş vrea să le reînvii pe Euryale, Stheno și Medusa. Puterea lor aş transforma-o într-un factor de echilibru, astfel încât fiecărui pseudo-om întâlnit să-i transforme fiinţa într-una pozitivă. Însă, revenind la realitatea noastră, sunt conştientă că o voi vedea tot mai des pe Scila, decât orice întruchipare diafană. Gânduri bune pentru vremuri comic absurde!
