Joc de culise-n al noulea cer

Ştii de unde se trage esenţa iubirii?
Unde-şi are rădăcinile şi unde-şi poartă aripile?
Da,
se mai scutură din când în când
din potirul purpuriu bruma;
elixir din lacrimi de sfinţi şi diavoli,
fascicul de energie dintre Gihon şi Fison.
se-aşterne alene pe undele sufletului
şi te transformă-n lăstar de dorinţe.
Puterea i-o dai prin trăire, visare şi-o-mbrăţişare.
Uniune.
Aripi să-i dai, poate doar cu-n sărut, ce minune!
Să i le tai, poate doar cu-n cuvânt, ce blestem!
Azi nu ştiu ce să mai cred despre iubire...
pare-o răzbunare desenată-n grabă de zei,
un joc de culise-n al noulea cer.
Mă las de ea, o lepăd din toate celulele,
această atropa belladonna a sângelui fierbinte.
E prea târziu, suflete. E prea târziu!