La început ai invadat trupul şi mintea mea, pe parcurs, prin iubire, ne-am contopit şi am devenit un tot perfect! Fiinţa noastră umbla veselă şi nestingherită printre umbrele morţilor vii! Trupurile noastre erau unite prin dragoste şi pasiune...nu ne simţeam ameninţaţi de pericole externe, căci ne aveam unul pe celălalt!
Iubirea...un sentiment ce ne atinge rareori, dar când soseşte, deseori neanunţat, la poarta sufletului nostru ne aduce o mulţime de bucurii. EA mă face să trăiesc, să visez, să cred, să descopăr în mine o putere inimaginabilă de mă dărui trup şi suflet lui. Pentru el şi pentru iubirea noastră am încercat să transform noaptea în zi, să aduc luna mai aproape şi să alung viscolul din calea noastră! În numele ei aş purta războaie de cucerire şi de apărare! În numele ei m-aş jertfi pentru ca el să fie fericit!
Vine o zi când, inevitabil, apar probleme. Am greşit eu...ai greşit tu...am greşit amândoi pentru că suntem un tot! Dar eu nu pot să plec pe alt drum fără tine...tu nu poţi să mergi fără mine. Să ne desprindem de fiinţă ar fi un gest sinucigaş! Iubirea ce a dat naştere totului nu a murit, este doar în convalescenţă...a suferit unele lovituri dureroase!
Am urcat pe cărările minţii şi ale sufletului meu şi te-am regăsit. Erai ca la început...mă aşteptai zâmbind. Îmi este dor de tine şi îţi este dor de mine! Îmi este dor să mă abandonez în braţele tale şi să-ţi curg prin vene! Îmi este dor să-ţi ating inima şi să-ţi mângâi sufletul! Îmi este dor să mă joc prin părul tău şi să-ţi cotrobăi prin minte! Îmi este dor să intru în casa noastră! Îmi este dor să mai navigăm cu vaporul spre insula fericirii. Îmi este dor să te cert!Îmi este dor, atât de dor de tine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu