Încerca să se ascundă, refuza să găsească răgaz pentru a se gândi la ce simte, îşi ocupa timpul cu diverse activităţi...dar, într-o zi, s-a trezit iar în universul vostru. A vrut să nu-i mai fie dor de tine...degeaba. Îi era din ce în ce mai dor. A încercat să-ţi facă cel mai groaznic portret...prostii! În întunericul nopţii tot pe tine te cauta, alearga km întregi după tine...stând în pat traversa oceane, continente...sperând ca, la un moment dat, să te regăsească. Adoarmea ostenită. Dimineţile se trezea tristă, în vis eraţi iarăşi amândoi, dar vă pierdeaţi cu venirea zorilor. De ce nu a visat veşnic? Patul ei se transforma din labirint în închisoare! Se simţea închisă între gratiile dorinţelor ei nebune de a te avea, de a te simţi, de a te iubi! Şi tot ce vroia era să vii s-o eliberezi, căci tu aveai cheia, tu erai cheia!
Cât te iubea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu