Şi credeai că o să rămâi închisă în fortăreaţa ta, nu? O construisei măiestros! Era fermecătoare, impunătoare, menirea ei fusese să te apere de orice pericol exterior, duşmanul simţindu-se dezarmat la simpla sa privire. Într-adevăr şi-a atins obiectivul, dar doar până într-o zi! Fiecare lacrimă s-a ocupat cu meticulozitate de ridicarea acestei construcţii, în multele nopţi în care aveai ca singur confident şi apărător, întunericul! Când credeai că ai atins perfecţiunea în realizarea unui sistem defensiv invincibil, când aveai certitudinea că nimeni nu mai poate trece de zidurile ridicate de tine, porţile sale s-au deschis, podul s-a coborât, lumina a intrat! De ce s-au deschis? S-au deschis pentru că au sesizat că pericolul venea din interior, pentru că începusesi un proces de autodistrugere prin încercarea ta disperată, dar firească în acele momente, de a refuza să simţi. Astfel, ţi s-a oferit posibilitatea de a trăi din nou!
Şi credeai că nu vei mai iubi, nu? Sentimente ameţitoare au început să-ţi bulverseze interiorul, să-ţi umble nestingherite prin sânge, prin minte, prin întreaga ta fiinţă. Dar, evident, îţi creasei un tip de anticorpi, ai luptat împotriva lor, le-ai renegat, dar totul a fost în zadar. Te-au urmărit în tăcere, te-au acaparat şi de atunci te însoţesc în fiecare zi!
Şi credeai că adevărul este o iluzie, nu? Ei bine...aici nu te-ai înşelat în totalitate.
Şi ce altceva mai credeai? Credeai că există un singur drum! Azi ştii că ai nevoie de hărţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu